Anca Badea

Prof. Anca BADEA – responsabil cu evaluarea

Sunt profesor de biologie cu o vechime continuă în învăţământ de 20 de ani. Pentru că formarea profesională și dezvoltarea personală mă preocupă constant, am ales să îmi asum în ultimii ani o serie de roluri noi: voluntar al „Salvaţi copiii” România, filiala Caraş-Severin şi voluntar FICE România, filiala Caraş-Severin. În ultimii doi ani am desfășurat activități educative centrate pe elevi din grupuri vulnerabile, iar, la nivelul învățământului postliceal, am preluat și responsabilitatea de dirigintă a unei clase cu specializarea „Asistent medical generalist”. Consider că formarea profesională a  elevilor și profesorilor școlii postliceale sanitare este premisa unei creșteri valorice a serviciilor de sănătate și asistență psihopedagogică în comunitatea noastră.

Am ales să fiu parte a acestei echipe deoarece mobilitatea propusă în proiect dezvoltă simţul demnităţii şi al stimei de sine al elevilor, generând un climat favorabil unei educaţii de calitate. În plus, va fi promovată la nivelul comunităţii şcolare ideea de şcoală deschisă, care se adaptează şi se schimbă, în care învăţarea este centrată pe personalitatea fiecărui elev.